Ediția din acest an a Cupei Mondiale a scos în față mai mulți jucători tineri, care vor avea un cuvânt greu de spus în viitorul nu foarte îndepărtat. Noi i-am doar pe cei care au avut evoluții foarte bune, însă asta nu înseamnă că ceilalți nu merită urmăriți în perioada următoare.
Dintre echipele naționale, Germania și Ghana sunt două dintre echipele care au deplasat în Africa de Sud cei mai mulți jucători sub 21 de ani. Cu toate acestea, ambele echipe au ajuns în sferturi. Cele două naționale se anunță a fi printre cele mai puternice echipe de la Cupa Mondială de peste patru ani, care se va desfășura în Brazilia. Aici Ghana are și mai multe motive de bucurie. Generația care a câștigat finala cu Brazilia a Mondialului U20 va ajunge la maturitate.
Iată o parte dintre jucătorii sub 21 de ani care au impresionat în Africa de Sud:
Thomas Muller (Germania, 20 de ani, Bayern Munchen) Atacantul lui Bayern Munchen a avut un sezon de excepție. A ajuns în finala Ligii Campionilor cu echipa de club, iar la echipa națională a prins lotul pentru Africa de Sud, unde a răspplătit din plin încrederea selecționerului. A înscris un gol în victoria cu 4-0 în fața Australiei și două cu Anglia, în optimi.
Mesut Ozil (Germania, 21 de ani, Werder Bremen) Evoluțiile din Africa de Sud l-au adus în atenția cluburilor cu nume din Europa. A fost unul dintre cei mai activi jucători ai nemților și a reușit să înscrie un gol împotriva Ghanei, în faza grupelor.
Holger Badstuber (Bayern Munchen, 21 de ani, Germania) Titularul postului de fundaș stânga de la Bayern Munchen. Chiar dacă nu a jucat în toate meciurile de la Cupa Mondială, Badstuber a avut evoluțiidestul de bune, în nota echipei. Jerome Boateng (Germania, 21 de ani, Manchester City) Jocurile bune pe care le-a făcut sezonul trecu la Hamburg i-au adus un transfer la Manchester City și un loc în lotul Germaniei pentru Cupa Mondială. Se trage din părinți ghanezi, dar a ales naționala Germaniei. S-a descurcat destul de bine în flancul stâng.
Toni Kroos (Germania, 20 de ani, Bayern Munchen) A fost mai mult rezervă, însă de fiecare dată când a intrat și-a demonstrat calitățile. Este un jucător cu o tehnică foarte bună și cu siguranță Germania se va baza pe el mulți ani de aici încolo.
Marko Marin (Germania, 21 de ani, Werder Bremen) Un alt nume interesant din lotul Germaniei. A intrat în atenția mai multor echipe mari din vestul Europei. A fost mai mult rezervă, dar calitățile sale anunță un viitor strălucit
Sotiris Ninis (Grecia, 20 de ani, Panathinaikos) Am putea spune că a fost victima selecționerului Otto Rehhagel, care a decis să se bazeze la acest Mondial pe jucători cu experiență. Cu toate acestea, Ninis a fost introdus după pauză și a lăsat să se înțeleagă că ar fi meritat mai multă atenție
Alexis Sanchez (Chile, 21 de ani, Udinese) Unul dintre cei mai buni jucători chilieni la turneul final din Africa de Sud. Deși are o vârstî fragedă, a tras de multe ori echipa după el, demonstrând calități de lider. Are o tehnică foarte bună, viteză și clarviziune în joc. A arătat foarte multă maturitate în teren
Giovani dos Santos (Mexic, 21 de ani, Tottenham) Am putea spune că a fost motorul mexicanilor. A semănat de multe ori panică în apărările adverse. Impresionează printr-o tehnică de excepție, pasează foarte bine și are execuții rapide. Alături de Marquez, a fost unul dintre cei mai buni mexicani de la Mondial
Sergio Bousquets (Spania, 21 de ani, Barcelona) Jucătorul Barcelonei l-a ținut câteva meciuri pe Fabregas pe bară. A crescut foarte mult în acest an, iar titularizarea în naționala Spaniei nu este întâmplătoare. De altfel, Bousquets a reușit să-i ia fața la echipa de club mult mai experimentatului Yaya Toure, transferat din această cauză la Manchester City.
Vladimir Weiss (Slovacia, 20 de ani, Manchester City) Fiul selecționerului, a demonstrat că nu a fost chemat la națională doar din nepotism. A avut evoluții foarte bune, făcându-se remarcat prin tehnica în regim de viteză. Chiar dacă are numai 20 de ani, a dovedit multă maturitate, punând serios umărul la calificarea Slovaciei în optimi. Se află în lotul englezilor de la Manchester City și se anunță a fi unul dintre cei mai buni jucători din Europa.
Jonathan Mensah (Ghana, 19 ani, Udinese) Deși are o vârstă fragedă, a prins aproape toate meciurile Ghancei la această ediție a Mondialului. Este campion mondial cu naționala de tineret și se anunță a fi un fundaș care va avea multe de spus în fotbal. În momentul de față, se află în lotul italienilor de la Udinese, dar se așteaptă ca acesta să facă pasul spre o echipă mare.Andre Ayew (Ghana, 20 de ani, Arles-Avignon) Un alt nume important în naționala Ghanei. La fel ca și Mensah, este campion național la U 20. A trebuit să suplinească la mijloca absența lui Essien, care n-a prins Mondialul din cauza unei accidentări.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER